Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Vezi mai multe detalii. [x]

O farmacie cum toate ar trebuisa fie

Sfaturi practice pentru corectarea anemiei

09-12-2014

De ce anemiile sunt semnalate mai frecvent in martie-aprilie? De vina pentru aceasta situatie este un cumul de factori. Pe scurt, organismul este supus in timpul iernii unui regim special: arderile metabolice sunt mai lente, aporturile de lichide, vitamine, minerale si fibre vegetale sunt mai reduse, corpul beneficiaza extrem de putin, in mod direct, de razele soarelui, hrana specifica este prea bogata in grasimi animale, miscarea in aer liber nu are caracter consecvent etc.

Sfaturi practice pentru corectarea anemiei


De ce anemiile sunt semnalate mai frecvent in martie-aprilie? De vina pentru aceasta situatie este un cumul de factori. Pe scurt, organismul este supus in timpul iernii unui regim special: arderile metabolice sunt mai lente, aporturile de lichide, vitamine, minerale si fibre vegetale sunt mai reduse, corpul beneficiaza extrem de putin, in mod direct, de razele soarelui, hrana specifica este prea bogata in grasimi animale, miscarea in aer liber nu are caracter consecvent etc. Anemia este caracterizata fie de scaderea numarului de globule rosii (hematii), fie de micsorarea hemoglobinei din ele, fie de reducerea concomitenta a acestor celule si a substantei feruginoase ce le asigura culoarea.

De pilda, in mod normal, valoarea pigmentului se situeaza intre 12 si 15 g la 100 ml de sange. Sub 11 g se poate vorbi de anemie, stare ce determina o raspandire deficitara a oxigenului in corp, de aici o serie de simptome justificate, precum, in prima faza, oboseala generalizata, decolorarea tegumentelor, diminuarea poftei de mancare, nervozitatea, ulterior ivindu-se tahicardia (batai rapide ale inimii), dispneea (respiratia greoaie), durerile toracice, vertijurile, deficientele de concentrare si memorare, racirea extremitatilor, migrenele etc.

Tipurile afectiunii

Anemia feripriva (prin carenta de fier). Este forma cel mai des semnalata. De obicei, apare pe fondul alimentatiei sarace in acest mineral sau pierderii insemnate de sange, prin hemoragii externe sau interne, de exemplu la menstruatie ori din cauza unui ulcer gastric avansat. In caz de sarcina, fatul consuma rezervele de fier ale mamei daca ea nu isi suplimenteaza corespunzator dieta.

Anemia megaloblastica. Poate fi generata de o carenta vitaminica, in special de B12 si B9 (acid folic), sau de administrarea anumitor medicamente, fenomene care cauzeaza o maturatie prea lenta a celulelor rosii. Lipsa de acid folic se manifesta prin cheilita (leziuni inflamatorii ale buzelor), scaderea drastica a apetitului alimentar si diaree, intalnindu-se in special la femeile insarcinate, la persoanele malnutrite sau cu boli intestinale, dar si la alcoolici sau la dependentii de droguri. Anemia din bolile cronice.

Dereglarea procesului de formare a celulelor rosii se intalneste in cazul catorva afectiuni severe, precum cancerele, maladia Crohn, artrita reumatoida. Anemia de acest gen poate aparea si cand rinichii nu functioneaza optim, intrucat ei produc un hormon care stimuleaza constituirea hematiilor. Si chimioterapia saboteaza cateodata activitatea renala.


Anemia aplastica. Este foarte periculoasa, fiindca organismul, printr-un deficit medular, nu e capabil sa produca niciun fel de celule sanguine - nici albe, nici hematii, nici plachete (trombocite). Se presupune ca problema are cauza autoimuna, stimulata fiind de chimioterapie, radioterapie, poluare, sarcina sau lupus.

Anemia mieloftizica. Implica inlocuirea celulelor sanatoase din maduva cu unele degenerate de cancere, leucemie si mielodisplazie. Uneori anemia ramane foarte usoara, alteori ajunge sa puna in pericol viata pacientului.

Anemia hemolitica este consecinta distrugerii hematiilor intr-un ritm mai alert decat cel de producere. Daca sistemul imunitar este dereglat, lupta impotriva propriilor celule rosii, maduva osoasa neputandu-le reface in timp util.

Siclemia. Acest gen de anemie este ereditar si implica o deformare, o ingustare a celulelor rosii, care iau forma de secera, improprie pentru alunecarea prin vasele de sange, de unde un transport deficitar al oxigenului la tesuturi, organe si sisteme. Durata de viata a hematiilor neregulate este mult mai scurta decat a celor cu forma normala. Nu se stie din ce considerente, tulburarea este mai frecventa la populatiile africane si arabe.

Anemia pernicioasa (Biermer). Se produce doar prin deficit de vitamina B12 (cobalamina). Se intalneste mai mult la femeile trecute de 40 de ani si se asociaza cu tiroidita, boala Graves sau hipoparatiroidismul. Debutul bolii este insidios, iar evolutia lent progresiva. O analiza sanguina, hemograma, este obligatorie pentru depistarea genului de anemie, a stabilirii cauzei determinante si a tratamentului adecvat. Formele mai frecvente pot beneficia, cu acordul medicului, de naturopatie.

Corectare prin dieta Pestele, carnea rosie si organele (ficat, rinichi, inima), mai ales de vitel si de vita, ouale, fructele uscate, germenii de grau si cerealele integrale, broccoli, conopida, mazarea, lintea, fasolea, varza, morcovii, sparanghelul, urzicile, spanacul, patrunjelul, macrisul, merele, coacazele constituie excelente surse de fier, in conditii normale nevoile cotidiene fiind destul de modeste: 10 mg pe zi pentru barbati, aproximativ dublu pentru femei.

Exista, fireste, si cativa campioni la acest capitol: Laptisorul de matca detine majoritatea elementelor nutritive de care organismul are nevoie, de aceea se dovedeste un real suport in tratarea afectiunilor endocrine, neurologice, in numeroase boli interne, infectioase sau tumorale, in caz de anemi, la recuperarea dupa diferite suferinte (scurteaza convalescenta), in stari de oboseala, de denutritie, pentru redobandirea poftei de mancare etc. Se administreaza conform indicatiilor furnizorului. Fagurele. Se consuma portii mici, formate din patru-cinci celule, care se sug, se mesteca si apoi se inghit, de trei-patru ori pe zi, inainte de mese. Daca fagurele este zdrobit si amestecat cu miere, se inghit doua-trei lingurite pe zi.

Cura se urmeaza minimum o luna.
Laptele de capra este ideal in prevenirea anemiei feriprive si pentru incetinirea demineralizarii osoase, acest produs lactat fiind recomandat in egala masura copiilor mici si varstnicilor. Superioritatea fata de omologul de vaca rezida in faptul ca fierul, calciul, fosforul si magneziul sunt mai rapid asimilate de organism, regland totodata mai eficient nivelele hormonilor paratiroidieni.

Seva de mesteacan este recoltata primavara, imediat ce apar mugurii. Lichidul se consuma imediat dupa colectare, caci compozitia sa extraordinara se altereaza destul de repede. Copiii peste cinci ani vor bea o jumatate de pahar de seva (100 ml) dimineata, pe stomacul gol, si tot atata dupa-amiaza. Adultii pot bea pana la doua pahare (400 ml) pe zi, inainte de micul dejun si de masa de pranz. Frunzele de ridichi de luna sunt foarte rar adaugate la salate impreuna cu bulbii. Si este pacat, fiind extrem de bogate in principii active. Contin importante cantitati de vitamine, fier si alte minerale, avand in acelasi timp efecte antitoxice, depurative majore.

Pentru rezultate mai pronuntate, salatele se fac din frunze de ridichi, bulbii ca atare, plus patrunjel, asezonate cu ulei de dovleac si zeama de lamaie, fara sare. Se consuma cate doua-trei portii pe zi, inainte de mesele principale. Durata minima a unei cure este de douasprezece zile.
Sucul de orz verde, pe langa clorofila, are un continut mare de vitamine, minerale, enzime, hormoni naturali, constituind o adevarata farmacie in miniatura. Este bine sa fie consumat cat mai proaspat (se poate pastra sase ore la frigider, dupa aceea pierzandu-si din calitati), diluat: la o treime de pahar se adauga doua treimi de suc proaspat de legume. Doza este de cate trei pahare pe zi, inainte cu o jumatate de ora de mesele principale.




Comentarii

Lasa-ne comentariul tau