Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Vezi mai multe detalii. [x]

O farmacie cum toate ar trebuisa fie

Cand copii merg la scoala si la gradinita

04-12-2014

Odata cu trecerea vacantei, a concediului, gandurile noastre se indreapta cu pasi repezi catre un nou inceput, o noua etapa in viata multora dintre noi. Unul dintre aceste momente, poate cel mai important in perioada copilariei, este inceputul de gradinita, respectiv de scoala. Desigur, fiecare isi are semnificatia lui, insa ambele sunt un moment semnificativ in viata micutilor.

Cand copii merg la scoala si la gradinita


Odata cu trecerea vacantei, a concediului, gandurile noastre se indreapta cu pasi repezi catre un nou inceput, o noua etapa in viata multora dintre noi. Unul dintre aceste momente, poate cel mai important in perioada copilariei, este inceputul de gradinita, respectiv de scoala.

Desigur, fiecare isi are semnificatia lui, insa ambele sunt un moment semnificativ in viata micutilor. Momentul optim pentru gradinita este acela in care copilul isi are formate deprinderi de igiena, de coordonare, poate sa manance singur, sa se imbrace singur, sa comunice, respectiv sa vorbeasca inteligibil.

Personal, ii sfatuiesc pe parinti sa discute cu copiii lor despre ce inseamna gradinita, ce activitati se desfasoara, mai scurt ce se intampla acolo. E necesar sa punem accent pe aspectul ludic - de joaca, al activitatilor pe care copilul le va desfasura la gradinita, pe ideea de cunoastere a altor copii, de legare a prieteniilor, invatare a multor jocuri, cantecele, poezii etc. Eventual puteti sa-l intrebati pe copil - "ti-ar placea sa mergi la gradinita?" si chiar sa efectuati o vizita la o gradinita din apropierea casei. Unul dintre motivele pe care multi parinti le invoca in ideea de a nu-si da copilul la gradinita, este acela ca au o persoana/bona care poate sa supravegheze copilul.

Acest lucru este fals, intrucat scopul gradinitei nu este acela doar de a-l lasa pe copil intr-un spatiu relativ sigur, ci este acela de educatie, de asumare a unor mici responsabilitati, socializare, toate acestea avand ca scop dezvoltarea optima a copilului. Exista cazuri in care copilul este inscris la o gradinita si acesta nu vorbeste corect, este dislalic. In aceasta situatie se recomanda consultul unui logoped.

De asemenea, atunci cand sunt probleme legate de relationare, adaptare, agresivitate accentuata, se recomanda colaborarea cu un psiholog, dar nu numai, este nevoie si de cooperarea cu educatorul si parintii, pentru o adaptare optima a copiilor intr-un mediu nou. De asemenea, e foarte important sa spunem copiilor ca vom veni sa-i luam la sfarsitul programului si daca uneori se intampla ca parintii sa intarzie, copilul sa aiba asigurarea ca parintii vor veni sa-l ia de la gradinita. Inceputul activitatii scolare, implica o responsabilitate mai mare.

Daca la gradinita, activitatile au un caracter ludic, la scoala raportul se schimba, iar responsabilitatea copiilor creste. Este un moment in care temele iau locul jocului si aceasta implica o perioada mai mare de acomodare. In plus, apare sistemul de notare, de apreciere care implica si o departajare intre copii, aparand ideea de competitie, de a fi cel mai bun. Exista situatii in care copilul este trimis la scoala pentru ca parintii nu mai pot sta acasa ori nu mai pot asigura supravegherea lor de catre o bona.

In aceste situatii trebuie atentie cu privire la capacitatea copilului, dar si la modul in care se face pregatirea lui pentru a incepe scoala. De aceea, de cele mai multe ori nu sunt primiti la scoala copii care nu au frecventat cel putin un an de gradinita (grupa pregatitoare). Daca se observa dificultati de integrare in grupul de scoala, ori de adaptare la cerintele scolii trebuie colaborat cu invatatorul, dar si cu un specialist. Exista scoli numeroase care au un consilier scolar, iar recomandarea mea este ca parintii sa apeleze la serviciile acestuia.

Daca se constata probleme de comportament, atunci va fi nevoie de un alt consult, dar acesta cu siguranta ca va fi recomandat de consilierul scolar. Copilul va fi pregatit sa mearga la scoala cu siguranta dupa ce a urmat anii de gradinita, iar atitudinea pozitiva a parintilor fata de scoala, asteptarile pozitive cu privire la rezultatele copilului, dar si increderea manifestata de catre parinti fata de copil, vor duce la o adaptare si integrare cat mai optime ale copilului in noua etapa - scoala.

Psiholog clinician MONICA NAE




Comentarii

Lasa-ne comentariul tau