Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Vezi mai multe detalii. [x]

O farmacie cum toate ar trebuisa fie

10 recomandări pentru o toamnă sănătoasă

05-10-2018

Ziua s-a micșorat, soarele a devenit din ce în ce mai zgârcit, frunzele au căpătat nuanțe arămii, iar temperaturile au scăzut simțitor. Deși toamna este un sezon de o frumusețe aparte, toate aceste „simptome” ale sale ne influențează în mod direct.

10 recomandări pentru o toamnă sănătoasă


Acesta este sezonul în care încep să se manifeste răcelile, rezistența sistemului imunitar scade, apar stările de melancolie, iar nivelul de energie se diminuează. Însă, știind toate acestea ne poate ajuta să descoperim și să aplicăm din timp metode de vitalizare și stimulare pentru a pregăti corpul pentru sezonul rece care se apropie și a trece cu bine peste acesta. Iată câteva recomandări în acest sens:

1 Consumați fructe și legume de sezon. În acest sezon, piețele abundă în bogății ale naturii, pline de nutrienți care oferă organismului toate vitaminele și mineralele de care are nevoie pentru un nivel optim de energie, dar și antioxidanți pentru un sistem imunitar puternic. Așadar, nu lăsați să treacă nicio zi fără cel puțin o porție de salată de crudități și fructe proaspete. Pe lângă acestea, pentru un corp rezistent în fața intemperiilor iernii și pentru a evita astenia de toamnă se poate apela și la suplimentele pentru întărirea sistemului imunitar.

2 Hidratați-vă. Chiar dacă temperaturile ridicate din timpul verii au devenit o amintire, nu uitați să beți suficientă apă pentru a detoxifica și hidrata celulele și organele întregului corp.

3 Faceți vaccinul antigripal. Toamna este momentul cel mai bun în care se poate imunizarea împotriva virusului gripal, vaccinul fiind singura și cea mai eficientă metodă în acest sens. 

4 Consumați fibre alimentare. Pentru a avea un tranzit intestinal optim și a evita constipația și acumularea kilogramelor în plus mâncați alimente bogate în fibre, care se regăsesc în învelișul exterior al cerealelor (integrale), și în coaja fructelor și legumelor.

5 Profitați de semințele și nucile proaspete. Toamna este sezonul în care se coc nucile, iar semințele, precum cele de dovleac, sunt la îndemână. Acestea sunt bogate, printre altele, în uleiuri esențiale, în vitaminele A și C și în fitosterol, care îmbunătățește valorile colesterolului. Atenție! Pentru a beneficia de valoarea lor nutrițională ridicată ele este bine să fie consumate crude, fără sare.

6 Consumați probiotice. Supranumite „bacterii bune”, probioticele sunt prezente în mod natural în organismul nostru și contribuie, printre altele, la asimilarea substanțelor nutritive, la lupta contra infecțiilor, prevenirea tulburărilor gastrointestinale, reglarea tranzitului intestinal și protejarea florei bacteriene benefice în fața factorilor perturbatori precum antibioticele și alte medicamente ori unele alimente. Cele mai bune surse de probiotice sunt iaurtul, laptele bătut, alte produse lactate fermentate, murăturile, ciocolata neagră, tempeh (preparat din soia), sfecla roșie, ceapa, usturoiul, dar și formele farmaceutice (recomandate de medic).

7 Petreceți mai mult timp afară. Temperaturile moderate și spectacolul oferit de natura aflată în perioada de traziție de la vară la iarnă oferă prilejuri minunate de deconectare de la agitația cotidiană. Profitați astfel de razele solare pentru a crește nivelul de vitamina D, de temperaturile mai scăzute pentru a vă întări organismul și de liniște pentru a medita și a combate stresul care scade imunitatea corpului.

8 Faceți sport. Cel puțin 30 de minute de exerciții fizice pe zi, preferabil efectuate în mediul exterior, vor întări organismul, vor ajuta la menținerea unui sistem cardiovascular sănătos, vor ține la distanță răcelile și kilogramele în plus și vor conferi o stare de bine. Și activitățile obișnuite, precum greblatul frunzelor sau plimbările vioaie cu membrii familiei sau câinele, ori mesul pe jos în ritm alert au efecte benefice în acest sens.

9 Respectați normele de igienă. Unii microbi, virusuri și bacterii jubilează odată cu scăderea temperaturilor și se transmit rapid de la o persoană la alta. Pentru a vă proteja, pe lângă întărirea sistemului imunitar, sunt necesare spălarea mâinilor cât de des posibil, dezinfectarea obiectelor personale și evitarea contactului cu persoane bolnave.

10 Rezistați tentațiilor. Toamna este timpul plăcintelor apetisante, al gemurilor și dulceților aromate, al compoturilor și mai ales al irezistibilei zacuști. Bogate în zahăr, ulei sau sare, aceste preparate culinare de sezon sunt, însă, adevărate capcane pline de calorii. De aceea, se recomandă cumpătarea pentru a se preveni îngrășarea, un adevărat pericol în sezonul rece.




Comentarii

Lasa-ne comentariul tau