Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Vezi mai multe detalii. [x]

O farmacie cum toate ar trebuisa fie

5 mituri demontate despre contraceptia de urgenta

29-07-2016

Persistenta unor mituri create in jurul contraceptiei de urgenta poate afecta uneori folosirea corecta a acesteia. Iata 5 dintre cele mai frecvente mituri despre contraceptia de urgenta.

5 mituri demontate despre contraceptia de urgenta


De mai bine de 30 de ani, contraceptia de urgenta le asigura femeilor din intreaga lume posibilitatea de a tine sub control riscul aparitiei unei sarcini nedorite. Daca majoritatea metodelor contraceptive disponibile astazi sunt concepute pentru a fi folosite inainte de contactul sexual, contraceptia de urgenta intervine in urma acestuia, atunci când partenerii nu au folosit deloc contraceptie sau metoda contraceptiva folosita fie a esuat, fie a fost folosita incorect.

Insa, persistenta unor mituri create in jurul sau poate afecta uneori folosirea corecta a contraceptiei de urgenta. Iata 5 dintre cele mai frecvente mituri:

1. Mit: Contraceptia de urgenta poate fi periculoasa pentru organism.

Fals. Substantele active din compozitia metodei sunt metabolizate rapid si eliminate complet din organism dupa 24-48 de ore, fara niciun efect negativ de lunga durata. Contraceptivele de urgenta sunt aprobate de autoritatile competente, fapt ce le garanteaza siguranta.

2. Mit: Contraceptia de urgenta poate fi folosita numai o data pe an.

Fals. Specialistii ne asigura ca metoda poate fi folosita ori de câte ori este nevoie, fara niciun risc medical. Cu toate acestea, este bine sa tii cont de faptul ca ea a fost conceputa pentru cazuri de urgenta, in timp ce pentru protectie pe termen lung, este bine sa se aiba in vedere folosirea unei metode contraceptive pe termen lung.

3. Mit: Contraceptia de urgenta duce la infertilitate.

Fals. Indiferent de cât de des o folosesti, contraceptia de urgenta nu-ti afecteaza capacitatea de a ramâne insarcinata in viitor, atunci când iti vei dori acest lucru.

4. Mit: Daca nu simt nimic dupa ce am folosit metoda, inseamna ca aceasta nu si-a facut efectul.

Fals. Cele mai multe dintre femei nu simt niciun efect dupa ce au folosit contraceptia de urgenta, dar acest lucru nu inseamna ca sarcina nu a fost prevenita. Singurele conditii pentru ca metoda sa functioneze sunt folosirea corecta si excluderea posibilitatii ca femeia sa fie deja insarcinata.

5. Mit: Este greu de procurat.

Fals. Anumite contraceptive de urgenta sunt disponibile in farmacii, fara prescriptie medicala. Pentru celelalte metode disponibile, este necesar sa va adresati medicului specialist.

Contraceptia de urgenta este o metoda ocazionala, de urgenta, si nu trebuie sa inlocuiasca o metoda contraceptiva cu administrare regulata, nefiind la fel de eficienta ca aceasta.



 



Comentarii

Lasa-ne comentariul tau