Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Vezi mai multe detalii. [x]

O farmacie cum toate ar trebuisa fie

Cancerul renal se poate „instala” fara simptome

21-11-2016

Rinichii sunt organe-pereche ce joaca importantul rol de filtru in interiorul organismului. In conditiile in care o mare parte dintre produsele pe care le consumam zilnic contin diverse substante chimice dintre care unele sunt greu sau imposibil de procesat de organism, sarcina lor este din ce in ce mai grea.

Cancerul renal se poate „instala” fara simptome


Astfel, nu degeaba tumorile la acest nivel reprezinta, potrivit statisticilor recente, principala cauza de mortalitate, prin cancer, din patologia aparatului urogenital, fiind de doua ori mai mare decat cea raportata in tumorile vezicale, depasind de trei ori pe cea din cancerul de prostata.

Barbatii sunt mai afectati

Potrivit statisticilor, cancerul renal apare cel mai adesea la persoanele cu varste intre 50 si 70 de ani, numarul barbatilor afectati fiind cu aproximativ 50% mai mare decat cel al femeilor.

Cel mai frecvent tip de cancer renal, constatat la 9 din 10 cazuri, este cel reno-celular (se dezvolta din celulele de la marginea structurilor tubulare ale nefronului), urmat de tumori ale partilor rinichiului ce tin de caile urinare. Conform Ligii Romane de Cancer, un subtip al cancerului reno-celular este cel cu celule clare, ce reprezinta peste 60% din situatii si care dezvolta foarte usor metastaze, prezente la peste 80% dintre pacientii cu acest diagnostic.

Progreseaza rapid in organism

In ceea ce priveste acest tip de tumori, daca ele sunt diagnosticate in stadii precoce - ceea ce este destul de usor in ziua de azi, cand aparatura s-a imbunatatit considerabil - si daca sunt localizate numai la nivelul rinichiului, ratele de supravietuire la 5 ani sunt relativ bune, de 60-70%. Din pacate, insa, in cazul in care diagnosticul se face in stadii mai avansate rata de supravietuire la 5 ani poate scadea si sub 5% deoarece una dintre caracteristicile acestui tip de cancer este progresia rapida.

Controalele de rutina sunt deosebit de utile pentru depistare

Cancerul renal este adesea asimptomatic si, prin urmare, majoritatea pacientilor sunt diagnosticati intamplator sau cand deja se afla in stadii tardive de boala, situatii in care optiunile de tratament sunt foarte limitate pentru ca o alta caracteristica a acestor tumori este ca sunt rezistente la chimioterapie si radioterapie, solutii terapeutice folosite de obicei in terapia cancerului.

In cele 10-20% dintre cazurile in care exista simptome, acestea constau in: prezenta sangelui in urina (conditie care poate aparea si disparea), durere abdominala, febra, pierderea din greutate, anemia si prezenta unei umflaturi in zona abdomenului.

Spre deosebire de alte tipuri de tumori, diagnosticul de cancer renal poate fi stabilit si fara realizarea unei biopsii - o procedura de care foarte multi pacienti se tem, aceasta fiind invaziva -, doar prin tomografia computerizata cu substanta de contrast. Totusi, biopsia poate confirma cel mai bine diagnosticul si poate oferi si alte informatii utile medicului.

Fumatul, un important factor de risc

Pentru a preveni cancerul renal se recomanda adoptarea unui stil de viata sanatos, depistarea si tratarea hipertensiunii arteriale (creste cu pana la 50% riscul), scaderea din greutate (in cazul supraponderalilor si obezilor), indepartarea factorilor poluanti (expunerea la produse petroliere, metale grele, azbest etc.), administrarea cu precautie a anumitor medicamente (precum diureticele) si efectuarea de controale periodice in situatia in care exista antecedente de carcinom renal in familie. Si renuntarea la fumat este esentiala - conform studiilor epidemiologice, fumatul este un factor important in aparitia cancerului reno-celular, responsabil de aproape 30% dintre cazuri, riscul fiind legat direct de durata fumatului, numarul zilnic de tigari fumate si invers proportional cu varsta de debut, dupa cum mai arata sursa citata.

Operatia, eficienta doar in stadiile incipiente

Tratamentul consta in indepartarea chirurgicala a unei parti sau a intregului rinichi, insa aceasta metoda este eficienta doar in stadiile incipiente ale bolii, cand tumora este localizata doar la nivelul rinichiului. Daca boala este mai avansata, tratamentul are drept obiectiv controlul cancerului si limitarea simptomelor asociate, dar si intarirea sistemului imunitar.



 



Comentarii

Lasa-ne comentariul tau