Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Vezi mai multe detalii. [x]

O farmacie cum toate ar trebuisa fie

Cate ceva despre ADHD

04-12-2014

Auzim tot mai des in ultima vreme parinti care se plang de comportamentul "greu de stapanit" al copiilor educatori si profesori exasperati de elevi neastamparati si neatenti. Consecinta: copilul este aspru pedepsit si uneori, chiar exclus din colectivitate. Putini stiu insa ca acesti copii pur si simplu nu-si pot controla comportamentul si intampina dificultati mari in ceea ce priveste concentrarea atentiei asupra unei singure activitati fie ea chiar legata de joaca.

Cate ceva despre ADHD


Auzim tot mai des in ultima vreme parinti care se plang de comportamentul "greu de stapanit" al copiilor, educatori si profesori exasperati de elevi neastamparati si neatenti. Consecinta: copilul este aspru pedepsit si, uneori, chiar exclus din colectivitate. Putini stiu insa ca acesti copii pur si simplu nu-si pot controla comportamentul si intampina dificultati mari in ceea ce priveste concentrarea atentiei asupra unei singure activitati, fie ea chiar legata de joaca.

Aceste manifestari fac parte din cadrul tulburarii hiperkinetice cu deficit de atentie sau ADHD (Attention Deficit Hiperactivity Disorder), o tulburare neuropsihiatrica, relativ frecventa, ale carei simptome devin observabile inca din perioada de prescolar sau scolar mic si, care, netratata, poate genera o serie de comportamente disfunctionale si patternuri emotionale cu impact negativ asupra performantelor academice si relatiilor interpersonale la adolescent si adult.

Tulburarea este mai frecventa la baieti decat la fete, principalele manifestari clinice fiind reprezentate de inatentie, hiperactivitate si impulsivitate, observabile inaintea varstei de 7 ani.

Unii copii pot prezenta toate cele trei tipuri de simptome, in timp ce la altii predomina fie neatentia, fie hiperactivitatea si impulsivitatea. In cazul ADHD predominant cu inatentie, copilul are dificultati in a urmari instructiunile, nu-si poate mentine atentia asupra sarcinilor scolare sau activitatilor de joc, pierde lucruri care-i sunt necesare pentru diverse activitati, adesea pare ca este cu mintea in alta parte si ca nu asculta cand i se vorbeste direct, este incapabil sa acorde atentia cuvenita detaliilor sau face greseli din neatentie, are adesea dificultati in organizarea sarcinilor si activitatilor, este dezordonat, neglijent, uituc si distras cu usurinta, trecand usor de la o activitate neterminata la alta, fara a reusi sa finalizeze aproape nimic.

In cazul ADHD cu simptome predominant de hiperactivitate si impulsivitate copilul este intr-o continua miscare, se foieste permanent pe scaun, alearga sau se catara, actioneaza ca si cand "ar fi in priza", pare cs actioneaza inainte sa gandeasca, este incapabil sa se joace in liniste si sa-si astepte randul in activitatile de grup, vorbeste excesiv de mult si intrerupe conversatiile celorlalti, raspunde la intrebari inainte ca acestea sa fi fost formulate, la scoala fiind incapabil sa stea in banca linistit sau sa raspunda doar atunci cand i se cere.

Multe dintre simptomele ADHD pot trece neobservate sau sunt pur si simplu ignorate, pana cand copilul ajunge la scoala, unde comportamentul sau este catalogat de invatatori ca diferit de al celorlalti copii si auzim deseori etichetari de genul "poate, dar nu vrea". Desi manifestarile clinice pot fi cu usurinta identificate de catre majoritatea persoanelor din anturaj, diagnosticul ADHD este stabilit cu exactitate doar de medicul specialist psihiatru, in urma unei evaluari complexe, pe baza informatiilor obtinute direct de la copil, parinti si educatori, respectand criterii bine structurate cuprinse in manualele de diagnostic DSM-IV si ICD-10 si interpretand cu atentie rezultatele testelor psihologice specifice pentru aceasta tulburare.

Deoarece simptomele ADHD apar inainte de varsta de 7 ani, este deosebit de important stabilirea unui diagnostic precoce pentru a initia strategii de interventie menite sa previna accentuarea acestora si evolutia spre agresivitate, tulburare opozitional sfidatoare si de conduita.

De asemenea, agitatia si incapacitatea de concentrare, pot genera probleme serioase odata cu intrarea la gradinita si in primul an de scoala, cand temele si noile cerinte de disciplina pot declansa crize de furie, scaderea increderii in sine, relatii tensionate atat cu copiii de aceea si varsta cat si cu educatorii si parintii, toate acestea ducand la scaderea performantelor scolare si aparitia tulburarilor de invatare.

 




Comentarii

Lasa-ne comentariul tau