Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Vezi mai multe detalii. [x]

O farmacie cum toate ar trebuisa fie

Cauzele posibile ale durerilor în partea dreaptă a pieptului

17-04-2018

Deşi durerile care apar în partea stângă a pieptului sunt pe cât de cunoscute pe atât de temute, ele fiind cel mai adesea asociate problemelor cardiace, astfel de neplăceri care se manifestă în partea dreaptă sunt de cele mai multe ori ignorate. Însă, ele pot fi totuşi un semn ce poate indica o varietate de probleme, tulburări sau disfuncţionalităţi ce ar trebui investigate.

Cauzele posibile ale durerilor în partea dreaptă a pieptului


Iată câteva dintre posibilele cauze:

- Anxietate sau stres – O stare severă de nelinişte sau stresul acut pot declanşa un atac de anxietate. În cazul multor persoane, acesta se manifestă în mod similar cu un atac de cord, inclusiv prin dureri la nivelul pieptului, palpitaţii şi dificultăţi de respiraţie, după cum notează Medical News Today.

- Întindere musculară - Anumite traume prin lovituri sau mişcările bruşte pot produce întindere musculară, una dintre cele mai comune cauze ale durerilor resimţite în zonele laterale ale pieptului.

- Leziune la nivelul pieptului – Durerea în piept poate surveni în urma unei leziuni a muşchiului pectoral, de cele mai multe ori în urma unei lovituri. Simptomele pot include durere la încordarea muşchiului pieptului care se manifestă uneori şi în timpul respiraţiei, neplăcere la atingere şi inflamarea zonei afectate, scrie Healthline.

- Costocondrită – Una dintre afecţiunile ce pot cauza dureri în partea dreaptă a pieptului este costocondrita. Aceasta reprezintă o inflamaţie a cartilajului ce face legătura între coaste şi principalul os de la nivelul pieptului de care acestea sunt prinse, sternul. Durerea resimţită în acest caz poate fi acută şi poate fi cauzată atât de traume minore repetate ale peretelui toracic cât şi de infecţii respiratorii.

- Fractură de coastă – O altă cauză posibilă a durerii resimţită în partea dreaptă a pieptului este fractura de coastă. În acest caz, este vorba despre o leziune a unuia sau a mai multe dintre oasele pereche lungi, înguste și arcuite, articulate de coloana vertebrală şi de stern, ce alcătuiesc toracele şi protejează organele interne. Durerea poate fi foarte puternică, în special la mişcări şi în timpul respiraţiei, iar dacă această problemă nu este tratată poate duce la complicaţii grave.

- Pneumotorax – O situaţie rară, însă care se poate petrece în urma unei traume la nivelul toracelui şi chiar şi spontan este pneumotoraxul – acumularea de aer în spaţiul dintre plămâni şi peretele toracic (spaţiu pleural) care duce la colapsul unuia sau a ambilor plămâni, scurtarea respiraţiei, ameţeală, senzaţie de leşin şi apariţia junghiurilor toracice. Această problemă poate pune viaţa în pericol.

- Pleurezie - Pleurezia reprezintă inflamarea membranelor care acoperă plămânii. Această situaţie cauzează fricţiune în timpul respiraţie între foiţa exterioară a pleurei, ce înconjoară cutia toracică, şi cea internă care acoperă plămânii, despărţite de o cantitate de lichid cu rol în lubrifiere. Ca urmare a inflamaţiei se produce durere în piept în timpul respiraţiei.

- Pneumonie - Pneumonia este o infecţie la nivelul plămânilor, ce poate fi cauzată de bacterii sau de virusuri, dar şi de alte microorganisme. Persoanele care fac pneumonie prezintă tuse, febră, respiraţie îngreunată, pierderea poftei de mâncare şi dureri în piept.

- Hipertensiune pulmonară – Tensiunea mărită care apare în vasele de sânge (artere pulmonare) ce fac legătura între inimă la plămâni transportând sângele pentru a fi oxigenat şi pentru a circula apoi în restul corpului poartă numele de hipertensiune pulmonară. Această problemă are ca efecte îngreunarea respiraţiei chiar şi la cel mai mic efort, oboseală, bătăi accentuate ale inimii, dureri toracice şi insuficienţă cardiacă. Cauza poate fi determinată fie de îngustarea pereţilor arteriali sau de rigidizarea acestora, ori de prezenţa unor cheaguri de sânge în artere.

- Embolism pulmonar - Embolismul pulmonar reprezintă obstrucţia unei artere pulmonare din cauza unui cheag de sânge care circulă până la nivelul plămânului unde rămâne blocat, o problemă de sănătate gravă, ce poate pune viaţa în pericol. În cazul în care se petrece în plămânul drept, se pot simţi dureri în partea dreaptă a pieptului. Alte simptome includ dificultăţi de respiraţie din cauza scăderii nivelului de oxigen şi tuse cu sânge.

- Cancer pulmonar - Durerea în piept este unul dintre simptomele care se manifestă în caz de cancer pulmonar, cel mai frecvent tip de cancer din lume, extrem de agresiv şi cu o evoluţie rapidă, cu incidenţă maximă la bărbaţi, şi pe locul doi la femei, după cancerul mamar.

- Tumori la nivelul pieptului - Anumite tumori care se pot dezvolta la nivelul toracelui pot cauza dureri şi disconfort.

- Boli de inimă - Deşi, în general, afecţiunilor cardiace le sunt asociate durerile în partea stângă a pieptului, este posibil să se manifeste astfel de neplăceri şi în partea dreaptă a sternului.

- Pirozis şi reflux gastro-esofagian - Pirozisul este ”arsura în piept” ce apare ca urmare a iritaţiei mucoasei esofagiene din cauza refluxului gastro-esofagian. Pe lângă arsura provocată de sucul digestiv acid, se manifestă o senzaţie dureroasă în spatele sternului dar care se răsfrânge către gât şi în lateralele pieptului. Confundat de multe ori cu o problemă cardiacă, pirozisul este de natură gastroenterologică şi, dacă se repetă frecvent, poate fi un semn de boală de reflux gastro-esofagian printre ale cărei complicaţii se numără ulcerul peptic, boala pulmonară cronică, esofag Barrett şi chiar cancerul esofagian.

- O problemă a ficatului – Ficatul, organ situat în partea dreaptă a abdomenului, sub coaste, deţine funcţii esenţiale vieţii, iar anumite disfuncţionalităţi grave pot cauza neplăceri resimţite şi în partea dreaptă a pieptului.

- Acumularea de gaze în stomac şi intestine – În cazul în care gazele intestinale rezultate în urma digestiei alimentelor nu sunt eliminate prin eructaţii sau flatulenţă, se pot acumula în stomac sau intestine, ceea ce duce la mărirea în volum a abdomenului şi la apariţia de dureri care se pot răsfrânge şi la nivelul pieptului.




Comentarii

Lasa-ne comentariul tau