Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Vezi mai multe detalii. [x]

O farmacie cum toate ar trebuisa fie

Dependenţa de ecrane şi sindromul de oboseală vizuală

15-05-2018

Fie că ne dăm seama sau nu, majoritatea dintre noi suntem astăzi dependenţi de ecrane, indiferent că este vorba despre cele ale televizoarelor, computerelor, tabletelor sau telefoanelor mobile. Cea mai mare parte a persoanelor, de toate vârstele, se uită la acestea, cumulat, cel puţin două-trei ore pe zi şi chiar şi nouă-douăsprezece ore

Dependenţa de ecrane şi sindromul de oboseală vizuală


De altfel, potrivit unui sondaj efectuat de The Vision Council, o asociaţie de profil din Statele Unite, peste 83% dintre americani au declarat că au folosit dispozitive digitale timp de peste două ore pe zi, 53,1% au recunoscut că au utilizat două astfel de gadget-uri în mod simultan, iar 60,5% dintre respondenţi au menţionat simptome de sindrom de oboseală vizuală din cauza încordării ochilor în faţa ecranelor.

Ecranele dispozitivelor electronice emit lumină albastră care, pe perioade lungi, contribuie la apariţia unor probleme oftalmologice ce pot evolua în afecţiuni precum cataractă şi degenerescenţă maculară. Acest lucru se întâmplă din cauza supraexpunerii la radiaţii specifice, ce cauzează leziuni retiniene ca urmare a absorbţiei acestui tip de lumină de pigmenţii maculari, ajungându-se astfel la o alterare a mecanismelor protectoare naturale.

Nu în ultimul rând, producția de melatonină - hormonul care reglează ritmul circadian - este diminuată şi chiar suprimată de lumina albastră a ecranelor, fiind alterat ritmul somn-veghe. Prin urmare, se creează un cerc vicios deoarece persoanele care obişnuiesc să se uite la ecrane seara nu mai pot adormi cu uşurinţă şi continuă să utilizeze dispozitivele electronice pe perioade din ce în ce mai mari.

De asemenea, ecranele forţează focalizarea privirii într-un singur punct, apropiat, pe perioade de timp îndelungate, de multe ori fără întrerupere timp de cel puţin o oră, şi astfel vederea are de suferit din cauza acestui obicei care nu este natural.

Simptomele neplăcute resimţite pot fi: vederea înceţoşată, vedere dublă (diplopie), fotofobie, oboseală oculară, dureri de cap, senzaţia de ochi uscat, durere intraoculară şi de mâncărime sau usturime la nivelul acestora, dar şi tulburări ale acomodaţie (mecanism fiziologic ce permite ochiului să îşi ajusteze puterea dioptrică).

Dintre acestea, sindromul de ochi uscat este, poate, cel mai des întâlnit efect negativ al timpului petrecut în mod exagerat în faţa ecranelor. În acest caz, suprafaţa oculară devine insuficient lubrifiată de filmul lacrimal natural, ceea ce conduce la apariţia senzaţiei de iritare oculară, de corp străin în ochi şi de înroşire, manifestări extrem de neplăcute.

Filmul lacrimal, cu rol antibacterian, antialergenic şi de oxigenare a corneei, este repartizat uniform pe suprafaţa oculară de pleoape prin clipit. Însă, persoanele care privesc mult timp la ecrane tind să clipească rar şi astfel se produce uscăciunea suprafeţei oculare.

Pentru a preveni aceste efecte nedorite este important să se respecte câteva recomandări:

- purtați ochelari cu lentile dotate cu filtru special conceput pentru ecrane, recomandaţi de medicul oftalmolog;

- menţineţi în încăperea în care vă aflaţi o iluminare corespunzătoare activităţii pe care o desfăşuraţi;

- urmaţi ”regula 20/20/20” - faceţi pauză de ecran la fiecare 20 minute şi odihniți-vă ochii timp de 20 de secunde privind obiecte aflate la distanțe de peste 20 de picioare (şase metri);

- încercaţi să clipiţi des în mod voluntar pentru a vă relaxa ochii și pentru a preveni astfel uscarea ochilor;

- poziţionaţi-vă la o distanţă de un braţ de ecranele dispozitivelor mobile şi ale computerelor şi lăsaţi câţi mai mulţi metri între locul în care staţi şi televizor;

- creşteţi dimensiunea textului sau imaginilor de pe ecrane astfel încât să nu vă încordaţi pentru a citi conţinutul afişat;

- efectuaţi controale oftalmologice anuale pentru a preveni sau trata din timp problemele vizuale apărute. Aceste controale trebuie să cuprindă istoricul pacientului, determinarea acuităţii vizuale, a refracţiei oculare, a presiunii intraoculare şi examenul fundului de ochi, dar şi teste pentru diagnosticul sindromului de ochi uscat;

- consumaţi o hrană ce furnizează organismului nutrienţii necesari unei vederi „de şoim”, precum grăsimi esenţiale omega-3, zinc, vitaminele C şi E şi luteină (legume cu frunze verzi, peşte gras, ouă, fructe oleaginoase neprăjite, citrice şi fructe şi legume portocalii, bigate în betacaroten.

- protejaţi-vă ochii de razele ultraviolete purtând ochelari de soare de cea mai bună calitate;

- evitaţi spaţiile cu aer poluat, precum cele în care se fumează;

- utilizaţi picături pentru ochi sau lacrimi artificiale care înlătură uscarea excesivă a ochilor, la recomandarea medicului oftamolog.




Comentarii

Lasa-ne comentariul tau