Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Vezi mai multe detalii. [x]

O farmacie cum toate ar trebuisa fie

Endometrioza afecteaza una din zece femeie

02-02-2018

Endometrioza este o problema de sanatate ce consta in dezvoltarea de tesut asemanator celui din interiorul uterului in alte zone precum trompele uterine, ovare, peritoneul pelvin, septul recto-vaginal sau in zona vezicii ori a tubului digestiv rezultand astfel aparitia unor inflamatii cronice.

Endometrioza afecteaza una din zece femeie


Se estimeaza ca endometrioza afecteaza, in medie, una din zece femei aflate in perioada reproductiva a vietii lor, adica in general intre varstele de 15 si 49 de ani. Acest lucru se traduce prin faptul ca aproximativ 176 de milioane de femei din lume se confrunta cu aceasta problema de sanatate, conform World Endometriosis Society si World Endometriosis Research Foundation.

Printre cauzele cele mai probabile ale endometriozei se numara factorul genetic. Astfel, o femeie are risc ridicat de a suferi de aceasta problema daca mama sau sora ei sunt afectate.

O alta cauza importanta poate fi factorul hormonal, precum excesul de estrogen și deficitul de progesteron. De aceea, analizele hormonale, efectuate la apariția primelor simptome, sunt foarte importante.

Alte cauze pot fi: un nivel scazut de magneziu și de acizi esentiali grasi (dieta saraca in seminte proaspete, nuci și cereale), consumul excesiv de grasime animala, stresul combinat deseori cu hipoglicemie, excesul de alcool si cofeina și moștenirea genetica.

Simptomele endometriozei includ dureri in zona pelvina si lombara, acestea putand aparea chiar inainte de declansarea menstruatiei si se pot manifesta cateva zile dupa terminarea acesteia, dar și in timpul ovulatiei, al actului sexual și pe parcursul evacuarii urinei sau a scaunului. De asemenea, fluxul menstrual poate fi foarte abundent sau chiar pot aparea sangerari intre menstruatii, stare de oboseala, tulburari de digestie (indigestie, diaree, constipatie) și senzatie de greata.

Persoanele afectate de endometrioza care nu se trateaza de timpuriu pot ajunge la infertilitate și chiar la carcinom ovarian.

Din pacate, diagnosticul este de multe ori intarziat din cauza lipsei de constientizare cu privire la simptomatologie si la gravitatea implicatiilor endometriozei.

Impotriva endometriozei nu este un remediu definitiv, insa simptomele pot fi diminuate cu ajutorul tratamentelor recomandate de medic in urma analizelor.

Interventia chirurgicala poate fi eficienta pentru indepartarea leziunilor produse de endometrioza, insa rata de succes depinde de gradul de manifestare a afectiunii.

Sarcina poate usura simptomele, insa nu reprezinta o metoda de vindecare. De asemenea, histerectomia poate diminua efectele bolii, insa nici aceasta nu este un remediu definitiv.

Persoanele cu endometrioza este indicat sa reduca aportul de produse animale, de alcool si de alimente intens procesate deoarece acestea contribuie la cresterea riscului de inflamatie in corp.

Se recomanda cat mai multe fructe si legume proaspete și o dieta cat mai echilibrata, din care sa se elimine complet grasimile hidrogenate, faina alba, alimentele prajite, zaharul, carbohidratii rafinati si ciocolata.

De asemenea, este bine sa se evite sursele de fitoestrogeni, precum soia.

Foarte importanta este practicarea cu regularitate a activitatilor sportive deoarece acestea pot reduce secretia de hormoni estrogeni si incetinesc evolutia endometriozei.




Comentarii

Lasa-ne comentariul tau