Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Vezi mai multe detalii. [x]

O farmacie cum toate ar trebuisa fie

Evita intinderile musculare!

17-02-2017

Ai pus un picior jos in mod gresit pe cea mai mica denivelare sau ai alergat fie de placere, fie, de exemplu, dupa un autobuz? Te-ai impiedicat sau ai ratat o treapta de scara? Ei bine, este posibil sa te alegi cu o intindere la glezna sau cu o durere puternica la nivelul tibiei.

 Evita intinderile musculare!


Nu le ignora, ci trateaza-le conform recomandarilor medicului specialist!

Intinderile musculare necesita odihna si recuperare!

Specialistii sustin ca intinderea musculara se produce atunci cand muschiul este suprasolicitat sau rupt. Aceasta poate sa apara pe fondul unei suprautilizari a unui muschi. De regula, intinderile musculare sunt localizate cel mai frecvent in partea inferioara a spatelui, la gat, umeri si la tendonul popliteu, adica la muschiul din spatele coapsei.

De cele mai multe ori intinderile dau dureri si limiteaza mobilitatea. Vestea buna este ca intinderile usoare sau moderate pot fi tratate acasa cu gheata, caldura si medicamente antiinflamatorii, la recomandarea medicului specialist. Dar cele severe necesita obligatoriu un tratament medical si vizita implicita la camera de garda a unui spital.

Principalele simptome sunt: debut spontan al durerii, inflamatie, vanataie la locul dureros, spasme musculare, dar si tumefierea zonei afectate. Simptomele de intindere usoara dispar de regula in cateva saptamani, insa cele severe pot dura si cateva luni, pana se produce o vindecare totala.

Cauzele intinderilor musculare

Conform specialistilor, o intindere musculara poate sa apara in urma unor leziuni sau a unor traumatisme. Cauzele sunt variate, precum: incalzirea executata incorect inainte de activitate fizica, alunecarea sau dezechilibrarea. De asemenea, nu este exclus sa te alegi cu o intindere musculara daca la birou, pe scaun, iti mentii gatul sau spatele intr-o pozitie gresita pentru o perioada mare de timp.

Cele mai frecvente intinderi musculare au loc iarna, fiindca muschii sunt mult mai rigizi la temperaturile cu minus. Totodata, cele mai dese apar la glezna, iar cei mai afectati sunt sportivii.

Iata cum le poti ameliora:

In multe cazuri, intinderile musculare pot fi tratate acasa. Trebuie sa te odihnesti si, chiar daca durerea nu este mare, efortul si miscarea nu vor face decat sa agraveze problema.

Atentie! Ai grija sa nu exagerezi cu repausul, fiindca prea multa odihna poate duce la slabirea muschiului. De aceea, dupa trei zile poti sa-ti folosesti usor-usor muschiul afectat. De asemenea, pune gheata pe locul afectat, fiindca aceasta va reduce inflamatia si va ameliora durerea. Iti poti proteja articulatia si micsora inflamatia cu ajutorul unui bandaj elastic, pe care il poti achizitiona de la farmacie.

Cum le putem evita?

O serie de masuri preventive te pot feri de aparitia intinderilor musculare. Acestea sunt:

-Inainte de orice exercitiu, incalzeste-ti muschii gambei.

-Daca iti place sa alergi, fa-o pe o suprafata fara asfalt. Alearga pe pamant sau iarba.

-Ai grija cu ce te incalti! Cere parerea specialistilor atunci cand alegi incaltari sportive. Mai mult, intotdeauna cumpara pantofi potriviti pentru sportul practicat de tine sau de copilul tau.

-La birou, nu sta in aceeasi pozitie mult timp. Ridica-te si fa miscare. Ia o pauza de 2-3 minute, la fiecare ora petrecuta la calculator.

-Nu te ridica brusc din pozitia sezut si evita miscarile bruste.

Mergi la medic!

In cazul in care o intindere e urmata de durere puternica, inflamatie si echimoza mare, trebuie sa ajungi de urgenta la spital pentru o radiografie. Este posibil sa ai un os fracturat.



 



Comentarii

Lasa-ne comentariul tau