Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Vezi mai multe detalii. [x]

O farmacie cum toate ar trebuisa fie

Familia monoparentala

26-07-2016

Una dintre formele noi catre care se indreapta evolutia familiei in perioada actuala este familia cu un singur parinte. In unele tari din Europa, familiile monoparentale reprezinta un procent semnificativ.

                             Familia monoparentala


PARTEA I

Singurul parinte poate fi mama, tata sau unul dintre bunici, iar aceasta forma de familie inseamna adaptarea la un nou stil de viata si de interactiune, noi solicitari pe linia ajustarii si acomodarii in familie si in afara ei.

CAUZELE care conduc la aparitia familiei cu un singur parinte sunt multiple, dar cea mai frecventa este situatia in care tatal paraseste familia in urma divortului.

Printre alte cauze pot fi mentionate: abandonul familial, separarea in fapt, decesul, nasterea unui copil nelegitim. Desigur, exista si familii formate din copii si mama necasatorita.

Familia monoparentala, consecinta a separarii sau divortului, este de departe cazul cel mai frecvent. Dincolo de circumstantele economice sau sociale care influenteaza evolutia familiei monoparentale, separarea sau divortul realizate cu sau fara conflict sunt stresante si suparatoare pentru copiii si adultii implicati.

CERCETARILE facute in acest domeniu au aratat ca primii doi ani dupa separare sunt caracterizati de o perioada de tulburari ce poate evolua pana la criza, dupa care copiii se adapteaza gradual noilor roluri, relatiilor si altor schimbari in familia in care traiesc si situatia nu mai este atat de dificila.

In tumultul agitatiei produse de viata fara un partener, parintii uita, adeseori, ca fiul sau fiica lor se confrunta cu probleme emotionale puternice, neglijandu-le nevoile sau accentuandu-le. Este de inteles, de altfel: sa cresti unul sau mai multi copii, de unul singur, nu este deloc usor. Lipsa banilor, afectiunii, trecerea prin multiple probleme fara a avea cu cine sa le discuti, prea multa munca, toate acestea formeaza o situatie care nu prea iti permite sa stai si sa meditezi la una dintre supararile ce par trecatoare, pe care le are copilul tau.

Totusi, chiar daca acesta nu se confrunta cu probleme majore, asta nu inseamna ca este afectat mai putin de ceea ce se intampla in jurul sau.

Copiii mici pot dezvolta o dependenta fata de unul dintre parinti si pot fi foarte tematori. Acestia isi pot schimba obiceiurile, orele de somn, pot plange mai mult sau pot deveni mai violenti. Este modul lor de a spune ca nu sunt de acord cu situatia de fata si ca nu o inteleg, pe deplin. Pana cand copilul va incepe sa discearna intre ce este bine si ce este rau, ambii parinti vor fi modelele sale.

Aversiunea unuia dintre parteneri fata de celalalt nu ar trebui sa fie un motiv prin care acesta sa incerce sa distruga acest model din mintea copilului. Aceasta este o decizie pe care o va lua doar el, atunci cand va fi capabil de acest lucru sau poate niciodata. Rezerva-i acest drept si nu te lasa condus de impulsurile egoiste.

ADOLESCENTII care trec printr-un divort al parintilor sunt si mai problematici. Deoarece acestia simt emotiile mult mai puternic decat oamenii adulti, aflandu-se la granita dintre maturitate si copilarie, iti va trebui foarte multa rabdare pentru a ii ajuta sa depaseasca aceasta perioada dificila.

Alti copii vor deveni agresivi, introvertiti sau chiar ostili. Chiar daca aceste manifestari nu vor fi evidente in sanul familiei, este posibil ca acestea sa fie de natura pasiv-agresiva. In cel mai probabil caz, acestia vor invinui unul dintre parinti – si nu de putine ori aceasta invinuire nu este corecta – manifestand un comportament rece sau agresiv fata de acesta. Tu insuti fiind prins in amalgamul propriu de emotii negative nu vei putea fi un sfatuitor foarte bun. De aceea, recomand sa ceri sprijinul unei persoane obiective, spre exemplu un psiholog sau un profesor.

Unii dintre copii tind sa ia asupra lor responsabilitatile parintelui lipsa. Mai mult, chiar parintele ramas le cere asta.

Astfel, vedem fetite ramase cu tatii, care se transforma in mici gospodine, cu responsabilitati prea mari, sau baietei ramasi cu mama, ce incearca sa duca povara banilor pe umerii lor. Dupa cum bine intuiti, acest comportament nu este unul care trebuie acceptat, grijile de oameni maturi fiind rezervate strict oamenilor maturi, si nu copiilor.

DR. DORINA STAMATE

Psihoterapeut, Clinica Oana Nicolau



 



Comentarii

Lasa-ne comentariul tau