Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Vezi mai multe detalii. [x]

O farmacie cum toate ar trebuisa fie

Fata nevazuta a alergiilor

18-08-2015

Alergia nu este o problema a omului modern, asa cum de multe ori se crede. Medicii din Antichitate stiau despre ele si le studiau, poate la fel de intrigati ca si cercetatorii de astazi. Exista dovezi care atesta faptul ca medicii chinezi descriau sub denumirea de „febra plantelor” o problema ce facea nasul sa curga toamna. Exista, de asemenea, marturii ca faraonul egiptean Menes a murit in urma unei intepaturi de viespe, in 2641 i.e.n.

Fata nevazuta a alergiilor


Doua milenii si jumatate mai tarziu, filozoful roman Lucretius scria: „Ceea ce este mancare pentru unii pentru altii este o amara otrava”. Dar abia peste un secol si ceva oamenii de stiinta au realizat faptul ca aceste simptome variate nu sunt altceva decat diferitele capete ale aceleiasi hidre.

Pana atunci cercetatorii ajunsesera la concluzia ca multe boli sunt cauzate de bacterii si de alti patogeni si ca modul nostru de a lupta contra acestor invadatori este cu ajutorul sistemului imunitar – o armata de celule care declanseaza substante chimice mortale si anticorpi cu un rol precis. Imediat apoi ei au realizat ca exista si reversul medaliei. Ca sistemul imunitar poate sa ne faca rau. La inceputul secolului trecut, oamenii de stiinta francezi Charles Richet si Paul Portier studiau modul in care toxinele afecteaza organismul. Ei injectau doze mici de otrava din anemonele marine in caini si apoi asteptau cateva zile inainte de a injecta o doza mai mica. In cateva minute, cainii intrau in soc si mureau. In loc sa protejeze animalele de pericol, sistemul imunitar parea sa le faca mai vulnerabile.

O reactie... diferita

Alti cercetatori au observat ca unele medicamente declansau urticarie si alte simptome. Iar aceasta sensibilitate crestea odata cu expunerea – opusul protectiei pe care anticorpii o ofera contra bolilor infectioase. Medicul austriac Clemens von Pirquet s-a intrebat cum este posibil ca substantele care intra in corp sa modifice felul in care reactioneaza organismul. Pentru a descrie acest raspuns, el a introdus termenul „alergie”, din cuvantul grecesc allos (diferit) si ergon (reactie).

In deceniile care au urmat, oamenii de stiinta au descoperit ca stadiile moleculare are acestor reactii erau remarcabil de asemanatoare. Procesul incepe cu un alergen care intra in contact cu una dintre suprafetele corpului – piele, ochi, nas, gura, cai respiratorii sau intestine. Aceste suprafete sunt pline cu celule imunitare care actioneaza ca niste soldati-graniceri. Cand un astfel de soldat intalneste un alergen se mobilizeaza, distruge invadatorul si isi decoreaza suprafata exterioara cu fragmente din substanta respectiva. Apoi, celula imparte fragmentele cu alte celule imunitare, care produc un anticorp cunoscut sub numele de imunoglobulina E sau IgE. Mai tarziu, acesti anticorpi vor declansa un raspuns daca intalnesc din nou alergenul respectiv. Reactia incepe cand un anticorp activeaza o componenta a sistemului imunitar numita celula mast, care apoi declanseaza o ploaie de substante chimice. Unele dintre acestea din urma intra in contact cu nervii producand mancarimi, stranut, tuse si uneori mucus. De asemenea, muschii cailor aeriene se pot contracta, ceea ce ingreuneaza respiratia.

Ca in cazul multor adaptari ale organismului, alergiile nu sunt perfecte. Ele scad sansele de a muri din cauza toxinelor, dar nu elimina complet riscurile deoarece, uneori, sistemul imunitar reactioneaza periculos de mult, asa cum au descoperit cercetatorii, Charles Richet si Paul Portier in cadrul experimentelor cu otrava anemonelor.

O noua viziune darama teoria „parazitului invadator”

Dar ce faceau stramosii nostri cand aveau de-a face cu o alergie? Pur si simplu evitau elementele la care corpul lor reactiona negativ prin simpla indepartare de acestea. Insa, daca astazi ne este usor sa evitam anumite alimente care ne produc reactii adverse, fara a mai apela la diverse substante chimice, nu acelasi lucru  il putem face in cazul unor alergii la anumiti compusi din aer, spre exemplu. Practic, acest lucru ar insemna ca toti cei suferinzi din cauza unor substante ce circula in atmosfera sa se mute in permanenta dintr-o parte in alta a globului sperand ca astfel sa se fereasca de factorii declansatori. In acest caz, reputatul imunolog Ruslan Medzhitov de la Universitatea Yale recomanda in primul rand intelegerea alergiilor si abordarea lor dintr-o alta perspectiva.

Conceptia sa inedita combate ceea ce credea pana acum majoritatea imunologilor, faptul ca persoanele alergice ar fi victimele unei "versiuni gresite" ale asa-numitului raspuns imun de tip 2, despre care se crede ca ar fi evoluat pentru a ne apara de paraziti. Raspunsul de tip 2 implica intarirea barierelor de protectie ale organismului si stimularea eliminarii parazitului invadator. Prin contrast, raspunsul imun de tip 1 presupune distrugerea directa, de catre celulele sistemului imunitar, a patogenilor precum virusurile si bacteriile, ca si a celulelor pe care acestia le-au infectat. Ideea principala a acestei viziuni vehiculate pana acum ar fi ca patogenii mai mici, precum virusurile si bacteriile, pot fi distrusi direct, in vreme ce, in cazul organismelor daunatoare mai mari, cum sunt parazitii, e mai intelept ca organismul sa adopte o cale defensiva indirecta.

Ruslan Medzhitov si colegii sai, Noah W. Palm si Rachel K. Rosenstein, nu sunt de acord cu aceasta teorie si din ce in ce mai multi cercetatori incep sa le tina partea. Medzhitov sustine, pe de o parte, ca exista un numar aproape nelimitat de alergeni si, pe de alta, ca raspunsul alergic poate fi extrem de rapid, chiar si in cateva secunde, ceea ce nu ar explica atacul impotriva unui parazit. Noua ipoteza construita de Ruslan Medzhitov sugereaza ca alergiile au aparut pentru a ne proteja de efectele grave ale unor substante toxice din mediu, ca au un rost bine stabilit si ca ar trebui sa le fim recunoscatori. Prin urmare, cercetatorul sustine ca nu trebuie reactionat imediat impotriva alergiilor cu diversi compusi chimici sintetici pentru ca astfel nu facem decat sa ne expunem la o paleta si mai larga de compusi, fiecare dintre acestia putand declasa reactii alergice.

O urmare a unui defect al mecanismelor de aparare

In ceea ce priveste motivul pentru care doar unii oameni manifesta acest mecanism de aparare,  Medzhitov nu sustine neaparat teoria igienei, potrivit careia au reactii alergice persoanele care nu au intrat in contact de-a lungul vietii cu anumiti compusi, dar nici o exlude. Doar ca, explica el, alergiile sunt mai frecvente la unii oameni deoarece acestia prezinta defectiuni ale unor mecanisme de aparare. Spre exemplu, 42% dintre oamenii care prezinta o mutatie ce afecteaza o proteina structurala a pielii (numita filagrina), au frecvent reactii alergice cutanate.  Acestia nu au bine dezvoltata bariera fizica numita piele si de aceea corpul este nevoit sa declanseze alte mecanisme de aparare. Acest lucru ar putea explica altfel motivul pentru care  copiii cu un parinte alergic, risca in porportie de 33% sa mosteneasca o alergie, iar cei cu ambii parinti alergici, risca in proportie de 70% sa ajunga in randul celor alergici.

Medzhitov nu este singurul om de stiinta care a ajuns la concluzia ca alergiile ar trebui privite ca pe ceva pozitiv. Stephen Galli, seful Departamentului de Patologie din cadrul Stanford University School of Medicine care, ca si  Medzhitov, studiaza in prezent celulele mast, cele care detin cheia reactiilor alergice. Cei doi si-au unit fortele pentru a intelege mai bine misterul alergiilor in vederea gasirii unui leac, altul decat metodele ce suprima efectele lor, lucru extrem de important deoarece in prezent, conform Organizatiei Globale a Alergiilor, 30-40% din populatia lumii sufera in acest moment de o afectiune alergica.

* Pentru investigatii alergologice se recomanda testele cutanate si cele de sange.



 



Comentarii

Lasa-ne comentariul tau