Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Vezi mai multe detalii. [x]

O farmacie cum toate ar trebuisa fie

La pubertate din ce in ce mai devreme...

04-12-2014

Daca acum doua decenii fetitele de 12-13 ani inca se mai jucau cu papusile, iar baietii de aceeasi varsta se distrau batand mingea de dimineata pana seara, in prezent astfel de activitati sunt rezervate copiilor de gradinita... Se pare ca secolul vitezei, cu toate descoperirile tehnologice, de la computer la iPhone, le modifica acestora nu doar preocuparile, ci le grabeste si dezvoltarea fizico-psihica. Cand este cazul sa ne ingrijoram si mai ales cui trebuie cerut ajutorul, aflati in randurile care urmeaza.

La pubertate din ce in ce mai devreme...


Daca acum doua decenii fetitele de 12-13 ani inca se mai jucau cu papusile, iar baietii de aceeasi varsta se distrau batand mingea de dimineata pana seara, in prezent astfel de activitati sunt rezervate copiilor de gradinita... Se pare ca secolul vitezei, cu toate descoperirile tehnologice, de la computer la iPhone, le modifica acestora nu doar preocuparile, ci le grabeste si dezvoltarea fizico-psihica.

Cand este cazul sa ne ingrijoram si mai ales cui trebuie cerut ajutorul, aflati in randurile care urmeaza.

Sanii - precocitatea este legata de excesul ponderal

Dezvoltarea sanilor constituie prima manifestare vizibila a pubertatii la fetite. Acestia par sa se dezvolte la varste din ce in ce mai fragede, dar cum multe adolescente din ziua de azi se confrunta cu excesul ponderal, este uneori dificil de stabilit daca micile protuberante sunt tesut adipos sau muguri mamari. Varsta la care debuteaza in mod normal procesul de dezvoltare mamara este 11 ani, iar variatii de plus sau minus doi ani sunt perfect normale.

Cand se impune consultul de specialitate?

Daca sanii se dezvolta inainte de varsta de 8 ani sau dupa 13 ani. In 80% din cazuri, dezvoltarea mamara precoce nu este semnul unei patologii.

Este insa nevoie de consult medical, pentru a verifica normalitatea. In schimb, daca lucrurile nu sunt vizibile in jurul varstei de 13 ani, se impune consultarea unui specialist endocrinolog, care sa verifice prin teste specifice daca pubertatea a debutat sau daca aceasta intarziere ascunde o maladie.

Menstruatia apare din ce in ce mai devreme

In general, primul ciclu menstrual (menarha) are loc aproximativ la doi ani dupa aparitia sanilor. Varsta la care se produce a scazut de la 14 ani in anii 60, la 12,5 ani in prezent. Conditiile socio-economice mai bune, precum si obezitatea par sa explice aceasta precocitate. Hormonii prezenti in tesutul adipos, precum leptina, favorizeaza menstruatia. Fetitele foarte slabe au prima sangerare mai tarziu.

Cand se impune consultul de specialitate?

Daca prima menstruatie apare pana in 10 ani sau mai tarziu de 15. Cel mai adesea, avem de-a face cu o "mostenire genetica" (mama fetitei s-a confruntat cu aceeasi problema), dar si unele patologii pot fi cauza.

Testiculele se dezvolta intotdeauna la aceeasi varsta

La baieti, acest prim semn al pubertatii intervine in medie in jurul varstei de 11 ani si jumatate. Cat despre penis, va incepe sa se dezvolte in jurul a 13 ani.

Cand se impune consultul de specialitate?

Daca baiatul dumneavoastra are organele genitale cu aspect infantil. Este foarte dificil de aflat acest lucru, mai ales ca la varsta adolescentei baietii dau dovada de o pudoare exagerata. Pentru a verifica, duceti-l la medic, pentru un "consult de rutina". Pilozitatea poate fi determinata de probleme hormonale In general, prezenta parului pubian se constata in perioada dintre aparitia sanilor si a primului ciclu la fetite, adica in jurul varstei de 12 ani, iar la baieti, aproximativ la 13 ani, inainte chiar de debutul pubertatii.

Exista asadar o legatura intre cele doua fenomene, chiar daca pubertatea nu influenteaza in mod direct pilozitatea. O serie de tulburari hormonale, cum ar fi obezitatea infantila, influenteaza activitatea glandelor suprarenale si grabesc aparitia parului in zonele genitale.

Cand se impune consultul de specialitate?

Daca pilozitatea apare la fete mai devreme de varsta de 8 ani, iar la baieti la 10 ani. Specialistul este singurul in masura sa stabileasca daca este vorba sau nu de o problema hormonala. De asemenea, se impune consult daca nu se constata dezvoltarea pilozitatii, desi primele menstruatii au avut loc.

Cresterea - fiecare in ritmul propriu

Accelerarea procesului de crestere este legata de pubertate si este datorata prezentei hormonului feminin, estradiol. Fetele incep sa se dezvolte mai mult in jurul varstei de 11 ani si se opresc din crestere pe la 15. La baieti, cresterea cea mai spectaculoasa se produce in jurul varstei de 13 ani. Organismul lor nu produce estradiol decat in prezenta testosteronului - hormon masculin. Insa pentru ca primul sa actioneze, este nevoie de o cantitate mare de testosteron in sange, deci pubertatea sa fie avansata.

Cand se impune consultul de specialitate?

In cazul in care copilul dumneavoastra a ramas in urma cu dezvoltarea prin comparatie cu colegii sai. De asemenea, daca observati o stagnare sau incetinire pe curba de crestere. Astfel de probleme nu sunt tratate neaparat prin administrarea de hormoni de crestere, ci cu testosteron sau derivati, capabili sa demareze procesul de crestere.




Comentarii

Lasa-ne comentariul tau