Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Vezi mai multe detalii. [x]

O farmacie cum toate ar trebuisa fie

Menopauza nu este o afectiune

21-11-2016

Menopauza este o perioada fireasca in viata fiecarei femei. Cu toate acestea, ea poate aduce cu sine si disconfort manifestat prin insomnie, kilograme in plus, bufeuri, stari de nervozitate, migrene.

 Menopauza nu este o afectiune


In primul rand, trebuie sa intelegi ca menopauza nu este o boala, ci un fenomen abolut natural, care marcheaza sfarsitul perioadei de fertilitate. Concret, activitatea ovariana se opreste, ceea ce conduce la incetarea ovulatiei si a secretiei hormonilor sexuali feminini - estrogenii si progesteronul. Trebuie sa retii ca, odata cu instalarea menopauzei, in corpul tau se produc diverse schimbari endocrinologice, fizice si psihice, care pot da nastere unor tulburari mai mult sau mai putin pronuntate.

Pentru majoritatea femeilor, menopauza se instaleaza in jurul varstei de 50 de ani. Statistic, la varsta de 58 ani, 5% dintre femei inca mai au ciclu menstrual, in timp ce alte 5% dintre femei ajung la menopauza chiar inainte de 40 de ani. Totusi, de cele mai multe ori, in jurul varstei de 45 de ani, majoritatea femeilor resimt primele schimbari care anunta instalarea menopauzei.

Primele semne

Primele semne care anunta menopauza sunt menstruatiile neregulate. Se constata intarzieri de mai multe saptamani sau luni. De asemenea, sanii devin durerosi si apar suparatoarele bufeuri.

Simptome

Simptomele menopauzei difera de la o femeie la alta si pot fi de intensitate diferita. Atentie! Aceste tulburari nu sunt un pericol pentru sanatate.

Iata despre ce este vorba:

Bufeuri de caldura. Peste 80% dintre femei se confrunta cu bufeuri sau valuri de caldura, a caror frecventa variaza de la persoana la persoana si care pot sa apara atat ziua, cat si noaptea. In plus, sunt femei la care bufeurile sunt insotite de transpiratii abundente.

Uscaciune vaginala. Carenta de estrogeni aparuta in momentul menopauzei poate avea consecinte si la nivelul peretelui vaginal, care devine mai subtire, mai uscat si mai putin elastic.

Tulburari urinare. Uneori este posibil sa te confrunti cu o usoara incontinenta urinara, a carei prezenta se va face simtita cu precadere in timpul unui efort sustinut. Daca esti in aceasta situatie, mergi la medic, nu neglija aceasta problema.

Kilograme in plus. Dupa menopauza, pielea devine mai subtire si vei acumula kilograme in plus. De cele mai multe ori, femeile se ingrasa cateva kilograme la menopauza si nu reusesc sa scape de ele decat cu mari eforturi.

Pot sa apara si tulburari precum: iritabilitate, insomnie, balonari, migrene, oboseala. Sunt cazuri in care menopauza aduce cu sine si tulburari de memorie si de concentrare.

Tratament hormonal

Cea mai folosita metoda de a lupta impotriva tulburarilor produse de menopauza consta in asigurarea organismului cu hormoni feminini, care in timpul menopauzei nu se mai sintetizeaza. Insa medicul endocrinolog adapteaza tratamentul, inclusiv cel hormonal, fiecarei paciente.



 



Comentarii

Lasa-ne comentariul tau