Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Vezi mai multe detalii. [x]

O farmacie cum toate ar trebuisa fie

Nivelul de fragilitate al organismului, relevat de 5 indicatori

17-07-2018

Fragilitatea reprezintă un indicator important al riscului de deces, iar acest lucru este valabil nu doar în cazul vârstnicilor, aşa cum s-a crezut până acum, ci şi al persoanelor mai tinere, conform unui studiu efectuat în Scoţia şi publicat recent în jurnalul The Lancet Public Health.

Nivelul de fragilitate al organismului, relevat de 5 indicatori


Fragilitatea este definită prin prezenţa a trei sau mai mulţi dintre următorii cinci indicatori: slăbiciune, lentoare în mişcări, scăderea din greutate, un nivel redus de activitate fizică şi oboseală.

Persoanele care prezintă unul sau doi dintre cei cinci indicatori care definesc fragilitatea sunt incluse în stadiul de ''pre-fragilitate''.

În urma studiului efectuat la Universitatea din Glasgow, care a analizat fragilitatea în cazul a aproape 500.000 de bărbaţi şi femei cu vârste între 37 şi 73 de ani şi care a luat în calcul şi alţi factori, precum statutul socioeconomic, fumatul, consumul de alcool şi greutatea corporală, s-a descoperit că bărbaţii de 37 de ani şi peste această vârstă şi femeile de 45 de ani şi peste, care erau afectaţi de fragilitate, prezentau un risc mai mare de deces.

Testul de fragilitate a fost aplicat de oamenii de ştiinţă pe un grup mult mai larg şi mai tânăr în comparaţie cu alte cercetări realizate anterior şi s-a descoperit că această problemă de sănătate era prezentă la indivizi de toate vârstele.

Potrivit specialiştilor, în multe cazuri intervenţia precoce poate inversa aceste probleme.

După cum au amintit cercetătorii, intervenţiile pentru inversarea fragilităţii sau pentru îmbunătăţirea rezultatelor pacienţilor s-au concentrat până acum, aproape în exclusivitate, asupra celor foarte în vârstă sau aflaţi în îngrijire pe perioade îndelungate. Însă, descoperirile recente indică necesitatea unei schimbări de abordare, ”astfel încât depistarea fragilităţii şi intervenţia să se facă mult mai devreme'', după cum se notează în studiu. 




Comentarii

Lasa-ne comentariul tau