Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Vezi mai multe detalii. [x]

O farmacie cum toate ar trebuisa fie

Osteodensitometria, recomandat anual pentru depistarea precoce a osteoporozei

12-03-2015

Osteoporoza este a doua boala, ca incidenta, in lume, imediat dupa afectiunile cardiovasculare, si cea mai frecventa problema metabolica osoasa. Prin termenul de osteoporoza sunt reunite un ansamblu de afectiuni ce sunt responsabile de reducerea masei osoase si de modificarea microarhitecturii osului, avand ca urmare cresterea fragilitatii si, implicit, a riscului de fractura. Daca pana nu demult se considera ca este o boala exclusiv feminina, in ultimii ani incidenta in randul barbatilor este din ce in ce mai mare.

Osteodensitometria, recomandat anual pentru depistarea precoce a osteoporozei


Poate fi primara sau secundara

Fracturile atribuite fragilitatii osoase apar mai frecvent la nivelul coloanei vertebrale, a antebratului si a colului femural. Se estimeaza ca una din doua femei si unul din cinci barbati vor suferi un astfel de eveniment neplacut odata cu depasirea varstei de 50 de ani. Incidenta fracturilor cauzate de osteoporoza la barbati este la jumatate fata de cea la femei, dar mortalitatea prin fractura de sold este dubla.

Osteoporoza poate fi primara sau secundara. In cazul celei primare, boala apare la femeile aflate in postmenopauza si la barbatii si femeile in varsta (numita si osteoporoza senila). Osteoporoza primara se prezinta sub forma fracturilor vertebrale la varsta adulta si sub forma fracturii de sold, peste 70 de ani. La barbati nu exista o incidenta crescuta a fracturilor de antebrat, iar in ceea ce priveste fracturile vertebrale acestea apar in jurul varstei de 65 de ani.

Tipul secundar este asociat cu pierderea de masa osoasa in urma unor afectiuni specifice, cum ar fi tulburarile endocrine: hiperparatiroidism, sindrom Cushing, hipogonadism, acromegalie, tulburari hematopoietice, afectiuni renale sau malabsorbtie.

Cea mai frecventa cauza a aparitiei osteoporozei secundare o constituie tratamentul cu glucocorticoizi. Printre factorii de risc identificati la barbati se numara si consumul excesiv de alcool si fumatul. Exista si unele medicamente care, utilizate frecvent, sunt asociate cu osteoporoza la barbati, cum ar fi anticonvulsivele fenitoina sau carbamazepina, care stimuleaza catabolismul vitaminei D, conducand la osteoporoza si, posibil, la osteomalacie. in plus, de o mare importanta este utilizarea terapiei de deprivare androgenica la barbatii cu cancer de prostata.

Multi pacienti suni diagnosticati tarziu

Osteoporoza este, in general, asimptomatica si cei mai multi pacienti sunt diagnosticati doar atunci cand apare un accident sau o fractura de fragilitate. La cei de varsta medie, afectiunea se poate prezenta sub forma durerii lombare, iar diagnosticul este pus pe baza identificarii radiologice a unei fracturi vertebrale prin compresie.

Evaluarea completa a pacientului include efectuarea analizelor uzuale de laborator (calciu ionic, proteine totale, fosfor, creatinina, fosfataza alcalina, enzime hepatice, calciu urinar din urina recoltata in 24 de ore, vitamina D si anumite teste de laborator). Metodele neinvazive de apreciere a densitatii minerale osoase sunt utile pentru a identifica pacientii nediagnosticati inca, dar cu risc crescut de fractura.

Vitamina D este esentiala

Pentru a preveni osteoporoza este necesar sa aveti un stil de viata sanatos si un regim alimentar bogat in calciu si in vitamina D. La barbatii si femeile varstnice doza uzuala de calciu este de 1.200-1.500 mg calciu /zi, pe care-l puteti lua din 1,2 litri de lapte, in timp ce vitamina D poate fi gasita in oua, carne rosie, ficat de pui si peste. O alta metoda ce previne aparitia osteoporozei o constituie renuntarea la fumat si reducerea la minimum a consumului de alcool.

In urma unui studiu, cercetatorii slovaci au constatat ca, datorita continutului ridicat de fosfor, care ajuta la absorbtia mai buna a calciului in organism, persoanele care iau zilnic o lingurita cu ulei de mac pot scapa de osteoporoza in numai 12 luni.

Daca ati primit deja acest diagnostic, in afara de suplimentele de calciu si de vitamina D, se impune sa aveti un program de exercitii fizice, dar numai dupa ce consultati medicul. Mersul pe jos insa, este indicat majoritatii bolnavilor, indiferent de varsta.

Efectuati un test o data pe an

Exista mai multe medicamente ce pot opri resorbtia osoasa si pot mentine sau creste masa si densitatea minerala a oaselor, reducand riscul de fracturi. Acestea vi le recomanda medicul specialist. Pentru a verifica efectele acestor medicamente este importanta efectuarea unui test de osteodensitometrie, cel putin o data pe an.

E bine de stiut ca, daca osteoporoza este rezultatul utilizarii prelungite a unui medicament, spre exemplu terapia cu corticosteroizi, atunci ea poate deveni reversibila dupa eliminarea cauzei.

Exista insa si situatii in care se impune un tratament chirurgical, cum ar fi in cazul unei fracturi de sold.

 



Comentarii

Lasa-ne comentariul tau