Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Vezi mai multe detalii. [x]

O farmacie cum toate ar trebuisa fie

Reactiile emotionale si psihice la aflarea unui diagnostic grav

24-11-2014

Exista insa situatii in care, indiferent de modul in care am reactionat pana atunci, universul nostru se poate clatina iremediabil. Viata ne poate supune unor incercari grele, iar fara ajutorul celor din jur nu le-am putea depasi. O astfel de incercare o reprezinta si confruntarea cu un diagnostic nemilos, care, intr-o fractiune de secunda, ne poate schimba viata la propriu, rasturnandu-ne prezentul si viitorul.

Reactiile emotionale si psihice la aflarea unui diagnostic grav


Ce nu ne doboara ne face mai puternici. Abilitatea de a face fata situatiilor problematice din viata personala difera de la individ la individ: optimistii afirma ca orice situatie are rezolvare, iar pesimistii au nevoie de suportul celorlalti pentru a gasi solutia. Exista insa situatii in care, indiferent de modul in care am reactionat pana atunci, universul nostru se poate clatina iremediabil. Viata ne poate supune unor incercari grele, iar fara ajutorul celor din jur nu le-am putea depasi. O astfel de incercare o reprezinta si confruntarea cu un diagnostic nemilos, care, intr-o fractiune de secunda, ne poate schimba viata la propriu, rasturnandu-ne prezentul si viitorul. Din acel moment se poate vorbi despre o afectare psihica deosebit de grava, despre stari emotionale puternice si despre viitoare disfunctionalitati in relatiile cu cei apropiati. Putem astfel afirma ca aflarea unui diagnostic grav determina tulburari psihice, afective sau anxioase, tocmai din cauza ca socul confruntarii cu adevarul este unul extrem de intens. Pe langa informatiile medicale pe care pacientul le primeste din partea medicului specialist, prezenta unui psiholog, in momentul aflarii diagnosticului si ulterior, pe parcursul terapiei, ca specialist care sa ajute pacientul in stadiile emotionale pe care le traverseaza, este imperios necesara. Modalitatile de raspuns difera de la o persoana la alta, insa, ca incadrare intr-un tablou al reactiilor ce apar in momentul confruntarii cu diagnosticul, prima reactie este de negare sau de neacceptare a adevarului, ca mecanism inconstient care ajuta pacientul sa suporte mai usor. Rolul psihologului in aceasta etapa este de a se asigura ca pacientul intelege cu ceea ce se confrunta si de a nu permite ca temerile sa invinga rationalul. Reactia emotionala de negare, ca prima reactie de raspuns, poate fi benefica, in sensul in care pacientul accepta emotional adevarul si, astfel, incepe sa caute modalitati de rezolvare. La fel de adevarat insa este ca poate avea si urmari negative: pacientul nu accepta, neaga veridicitatea diagnosticului, fuge de realitate si poate decide neinceperea tratamentului medical. In aceasta etapa, psihologul are indatorirea de a distinge cu exactitate modul de raspuns la boala: adaptare la conditia medicala cu care se confrunta sau neadaptare insotita de tulburari psihice. Acceptarea este urmata de furie si revolta si este caracterizata de nevoia pacientului de a-si explica siesi situatia, de a incerca sa inteleaga de ce i se intampla asa ceva. Parcurgerea acestor etape, conform literaturii de specialitate, este incheiata cu faza de negociere, in care pacientul isi gaseste propriile resurse de a face fata bolii. Stadiile emotionale pe care le incearca un pacient in momentul confruntarii cu o afectiune grava pot fi depasite cu ajutorul psihologului, care il ajuta sa isi inteleaga starile, sa constientizeze situatia cu care lupta si, mai ales, il ajuta sa isi dezvolte abilitatile de a face fata situatiei traumatice. Interventia psihologica este astfel obligatorie, tocmai pentru a sustine eforturile pacientului de a se mobiliza si de a invinge boala. In extrema cealalta, vorbim despre problemele psihologice ce decurg din neacceptare, probleme ce afecteaza intreaga functionare viitoare a individului. Mania, teama, frustrarea, iritabilitatea, lipsa de speranta, atacurile de panica, schimbarile de dispozitie, neputinta, spaima, dorinta de a renunta, gandurile suicidale sunt semne de afectare psihologica ce apar in momentul confruntarii cu boala. Persistenta acestora impune obligatoriu un proces terapeutic in care se va incerca schimbarea modalitatii de perceptie a diagnosticului si preluarea controlului asupra propriei vieti, intr-un mod realist si conform cu situatia pe care o traverseaza. Pacientul invata astfel sa isi invinga frica, sa isi recapete autocontrolul si sa aleaga, corect si constient, calea spre vindecare. Georgeta POPOVICI Psiholog




Comentarii

Lasa-ne comentariul tau