Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Vezi mai multe detalii. [x]

O farmacie cum toate ar trebuisa fie

Secretele somnului odihnitor

28-07-2016

Beneficiind de un somn odihnitor, organismul se regenerează și, totodată, stochează și prelucrează informațiile acumulate în cursul zilei.

Secretele somnului odihnitor


In timpul somnului, ficatul isi reface rezervele de glicogen si se secreta aproximativ 75% din hormonul de crestere, necesar nu doar copiilor, ci si adultilor, deoarece impiedica degradarea tesuturilor si conserva capitalul de substante cu rol in regenerarea celulelor. Lipsa somnului favoriza cresterea in greutate, diabetul si chiar boli cardio-vasculare.

Regula celor 8 ore de somn pe noapte nu este universal valabila: sunt persoane care ating forma maxima dupa doar 4-5 ore de somn nocturn, iar altele care necesita minimum 10 ore pentru a face fata provocarilor unei noi zile. Pe de alta parte, calitatea somnului conteaza mult mai mult decat un interval lung de timp dedicat unui somn agitat.

Etape bine delimitate

Specialistii au aratat ca o noapte de somn cuprinde 4-5 cicluri care dureaza intre 90 si 120 de minute, fiecare ciclu avand 5 etape.

Etapa 1 – Atipirea. Persoana este semi-adormita – ochii se misca usor sub pleoape, muschii se relaxeaza, dar daca in jur sunt zgomote intervine trezirea.

Etapa 2 – Somnul superficial. Temperatura corpului scade putin, miscarea ochilor stagneaza, iar bataile inimii sunt mai lente, toate aceste semnale preconizand trecerea la somnul profund.

Etapa 3 si 4 – Somnul profund. In aceste etape functiile imunitare se intensifica. Zgomotele usoare din jur nu mai sunt percepute, iar corpul este mai putin sensibil la temperatura din incapere. Aceasta etapa reprezinta doar 45% din durata integrala a somnului nocturn.

Etapa 5 – Somnul cu vise. Survine dupa cel putin o ora de la atipire si constituie o etapa extrem de activa, deoarece ochii se misca rapid, respiratia este neregulata si intensa, ca urmare a faptului ca acum se consolideaza emotiile, amintirile si informatiile recente, concomitent cu eliberarea stresului de peste zi.

Sfaturi utile

• Orar de somn regulat. Odata stabilita o rutina, organismul programeaza mai usor mecanismele care favorizeaza somnul.

• Sportul practicat zilnic ajuta considerabil odihna regeneratoare de peste noapte.

• Somnul de peste zi sa nu depaseasca o ora, altfel somnul de seara nu va mai fi profund.

• Cu doua ore inainte de culcare evita activitatile fizice sau intelectuale intense. Poti lectura sau urmari un film care sa te binedispuna.

• Masa de seara trebuie sa fie usoara – meniul poate include cereale, leguminoase, lactate degresate.



 



Comentarii

Lasa-ne comentariul tau