Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Vezi mai multe detalii. [x]

O farmacie cum toate ar trebuisa fie

Sindromul intestinului iritabil

01-03-2017

Sindromul intestinului iritabil este o afectiune a tubului digestiv,cu incidenta crescuta in randul populatiei adulte. Este o boala cronica si reprezinta unul dintre motivele frecvente pentru care o persoana merge la control la medicul gastroenterolog.

 Sindromul intestinului iritabil


Despre ceea ce presupune aceasta afectiune, diagnosticul si tratamentul ei, ne-a explicat Amalia Calinoiu, medic primar medicina interna si specialist gastroenterolog la Spitalul Universitar din Bucuresti.

„Sindromul de colon iritabil sau de intestin iritabil este un complex de simptome digestive, care includ grade variate de durere abdominala, constipatie, diaree sau distenie abdominala. Nu este o afectiune severa, insa aceasta determina simptome deranjante si uneori greu de tratat”, ne-a spus medicul specialist gastroenterolog. In plus, doctorul Amalia Calinoiu a precizat ca sindromul de intestin iritabil este de doua tipuri: „Sindromul intestinului iritabil cu predominanta constipatiei are ca semne durerile abdominale cu constipatie periodica, insotita de balonare, flatulenta,greata, dispepsie, pirozis. De asemenea,exista si sindromul intestinului iritabil cu predominanta diareei, caz in care durerile abdominale si diareea deranjeaza mult pacientul”.

Cauzele exacte ale acestei afectiuni nu sunt cunoscute. Se pare ca de vina ar fi comunicarea alterata intre creier si tractul gastrointestinal. Printre agentii declansatori ai bolii se numara factorii alimentari si stresul. De asemenea, un rol important in declansarea afectiunii il au si consumul exagerat de cafea sau o hidratare incorecta.

In literatura de specialitate este specificat faptul ca simptomele acestei afectiuni nu sunt la fel la toti bolnavii, mai mult chiar, acestea variaza. Printre cele mai frecvente sunt: episoadele de diaree si constipatie care se manifesta cu alternanta, prezenta durerii abdominale care poate sa dispara odata cu defecatia, senzatia de balonare, uneori apar greata, durerea de cap, oboseala si chiar stari de anxietate.

Cum se pune diagnosticul?

„Diagnosticul se bazeaza pe anamneza, consultul clinic, efectuarea unor analize sanguine, de scaun, ecografie a abdomenului, iar uneori se impune si efectuarea colonoscopiei. Trebuie ca pacientul sa retina ca toate aceste investigatii sunt absolut necesare pentru ca medicul sa excluda alte boli ce pot determina sindromul de intestin iritabil, precum: boli ale glandei tiroide, boli inflamatorii intestinale, anumite afectiuni biliare, boli parazitare, gastrita, boala celiaca”, ne-a spus medicul specialist gastroenterolog Amalia Calinoiu.

In ce consta tratamentul?

Sindromul de colon iritabil presupune o abordare complexa din punct de vedere educational, psihologic si, nu in ultimul rand, nutritional.

„Concret, este un tratament de intretinere, cu evitarea stresului, dar si cu mese regulate si in cantitati mici.

Daca vei manca repede, o sa inghiti aer, fapt care va duce la acumularea de gaze. In plus, daca vei manca putin si des, o sa poti diminua contractiile intestinale.

Evita alimente precum: varza, fasolea, mazarea, scade consumul de suc de mere, struguri, indulcitori artificiali. In schimb, e indicata cresterea consumului de fibre – in cazul  pacientilor la care  este prezenta constipatia. Exclude din alimentatia ta prajelile de orice fel. Hidrateaza- te corespunzator si e de preferat ca apa sa fie bauta in afara meselor.

Spune nu alcoolului, cafelei si bauturilor carbogazoase. De asemenea, in mod cert, tratamentul medicamentos este stabilit numai de gastroenterolog”, a mai spus Amalia Calinoiu.



 



Comentarii

Lasa-ne comentariul tau