Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Vezi mai multe detalii. [x]

O farmacie cum toate ar trebuisa fie

Tipuri de conjunctivita

21-02-2017

Te-ai trezit cu ochii iritati si rosii? Ai pleoapele lipite intre ele cu o secretie vascoasa? Ei bine, este posibil sa ai conjunctivita. Aceasta este o inflamatie a conjunctivei – membrana transparenta care captuseste partea interna a pleoapelor.

Tipuri de conjunctivita


Andreea Ciubotaru, medic primar oftalmologie, doctor in stiinte medicale, la clinica oftalmologica Infosan din Bucuresti, ne-a oferit informatii pretioase despre ce inseamna conjunctivita, cum o recunoastem, dar mai ales cum se vindeca aceasta.

„Conjunctivitele sunt cele mai frecvente afectiuni oftalmologice, atat la adult, cat si la copil. De regula, evolutia este rapid regresiva sub tratament precoce si administrat corect, vindecandu-se in scurt timp. Exista, insa, si conjunctivite severe, care trebuie indrumate urgent catre oftalmolog, pentru a preveni complica ii severe ale bolii. Important de retinut este si faptul ca infectiile conjunctivitei sunt cele mai frecvente infectii oculare intalnite in practica medicala curenta”, ne-a explicat specialistul oftalmolog Andreea Ciubotaru.

Cele mai frecvente forme de conjunctivita sunt: virala, bacteriana si alergica.

Conjunctivita virala – infectia debuteaza de cele mai multe ori la unul dintre ochi, insa se poate extinde si la celalalt. Este prezenta o secretie apoasa, o iritatie si o roseata  suparatoare.

Conjunctivita bacteriana – de regula afecteaza un singur ochi, insa sunt situatii in care se poate extinde si la celalalt ochi.

Pacientul simte o senzatie de nisip in ochi, fiind prezente atat iritatia, cat si roseata ochiului. In plus, pacientul va avea o secretie abundenta la ochiul bolnav.

Conjunctivita alergica – apare la ambii ochi, fiind caracterizata printr-o senzatie suparatoare de mancarime si umiditate a ochilor. De asemenea, pleoapele sunt inflamate.

„Daca vorbim despre conjunctivita acuta, este bine sa retinem ca aceasta se caracterizeaza prin ochi rosu – hiperemie generalizata, genele pacientului sunt lipite, fiind prezenta o secretie seroasa, mucopurulenta. Totodata, persoana afectata va simti o senzatie de corp strain in ochi, iar pruritul este deranjant, suparator.

Conjunctivita acuta are o durata mai mica de 3 saptamani. Insa, daca ne referim la conjunctivita cronica, aceasta este caracterizata prin aceleasi simptome oculare, care insa au o mai mica amploare, dar afeciunea are o durata mai mare de trei saptamani”, ne-a explicat medicul oftalmolog, Andreea Ciubotaru.

Specialistul a mai precizat ca, spre deosebire de alte afectiuni oculare care au ca simptome roseata oculara, senzatia de corp strain sau secretii abundente, in cazul conjunctivitei, acuitatea vizuala nu este modificata. De asemenea, medicul a subliniat si faptul ca un sindrom de ochi uscat poate semana cu o conjunctivita cronica, diferenta fiind insa ca acesta se va trata prin administrarea de lacrimi artificiale, la recomandarea medicului oftalmolog.

In concluzie, indiferent de forma de conjunctivita pe care o ai, trebuie sa mergi la medic pentru un diagnostic cert si un tratament adecvat, care sa vindece conjunctivita de care suferi. Totodata, medicul Andreea Ciubotaru ne-a spus si care sunt principalele reguli de tratament in cazul conjunctivitei. Acestea sunt:

• Igiena riguroasa, efectuata cu ser fiziologic sau apa plata, pentru indepartarea secretiilor. Atentie! Nu folosi ceaiuri, deoarece acestea pot determina aparitia unor alergii severe!

• Antibiotic prescris numai de medic, pentru conjunctivita bacteriana, purulenta sau antibiotic si antiinflamator asociat cu un gel antiviral, in cazul conjunctivitei virale, de asemenea numai cu prescriptia medicului oftalmolog.

• Intotdeauna, la fiecare administrare a tratamentului, pacientul sau persoana din familie care administreaza picaturile recomandate de specialist trebuie sa se spele pe maini, inainte si dupa administrarea tratamentului.

• Atentie! Pacientul trebuie sa aiba prosopul propriu, care nu va fi folosit de alti membri ai familiei. De asemenea, persoana bolnava trebuie sa aiba grija sa se spele pe maini de fiecare data dupa ce duce mana la ochiul afectat sau administreaza tratamentul, pentru a evita contaminarea persoanelor cu care intra in contact.

• Pentru a nu te reinfecta, nu te machia si, daca porti lentile de contact, nu le utiliza, cel putin pana in clipa in care esti sigura ca infectia a disparut complet. Ulterior, cand conjunctivita a trecut, nu uita sa sterilizezi lentilele de contact inainte de a le refolosi.

• Daca micutul tau a facut conjunctivita si este prea mic pentru a intelege ca nu trebuie sa duca mainile la ochii bolnavi si ca trebuie sa se spele bine pe maini, atunci nu-l duce la gradinita sau scoala.



 



Comentarii

Lasa-ne comentariul tau