Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Vezi mai multe detalii. [x]

O farmacie cum toate ar trebuisa fie

Tratamentul chirurgical al obezitatii

13-05-2015

Tratamentul chirurgical al obezitatii la pacientul diabetic are un beneficiu dublu: permite nu numai scaderea in greutate, dar si echilibrarea diabetului.

Tratamentul chirurgical al obezitatii


Se evalueaza supraponderalitatea si severitatea obezitatii prin calcularea unui parametru numit indice de masa corporala sau IMC, care reprezinta raportul dintre greutate si patratul inaltimii. Obezitatea severa este definita de un IMC superior sau egal de 40 kg/m2.

Chirurgia obezitatii este indicata persoanelor diabetice care au:

Un IMC superior sau egal cu 35 kg/m2;

Au incercat, fara succes, mai multe metode dietetice sau medicale pentru a pierde din greutate;

Nu au contraindicatii anestezice sau chirurgicale.

Exista 3 tehnici principale de chirurgie a obezitatii:

Inelul sau balonul gastric: este o procedura reversibila care diminueaza volumul stomacului si alungeste timpul de trecere a alimentelor.

Gastrectomia de tip «sleeve» este o interventie ireversibila care consta intr-o sutura longitudinala a stomacului, cu inlaturarea a pana la 2/3 din stomac.

By-pass-ul gastric: reducerea volumului stomacului si realizarea unei derivatii de scurt-circuitare intre stomac si intestin.

Alegerea uneia dintre aceste 3 metode este realizata de o echipa de medici si chirurgi specializati in domeniu, in functie de analizele efectuate anterior si de optiunea consimtita de dumneavoastra.

Consecintele acestor interventii chirurgicale anti-obezitate la pacientul diabetic, obiectivul principal este ca la 2 ani dupa operatie, scaderea in greutate sa fie de 15 pana la 40 de kilograme si diminarea sau oprirea tratamentelor medicale. Cu toate acestea, daca diabetul s-a instalat de mai mult de 10 ani, este dezechilibrat, sau este necesara insulinoterapia, dupa chirurgie, ameliorarea diabetului este modesta.

Chirugia obezitatii poate avea si o serie de complicatii, precum:

Necesitatea reinterventiei chirurgicale in caz de migrare a inelului/balonului gastric, sau dilacerari de suturi.

O data cu o interventie de rezectie a unei parti de stomac si intestin (dupa bypass), apar probleme de absorbtie cu necesitatea de a se lua suplimente de vitamine, minerale si oligoelemente.

Daca s-a realizat o interventie de tip “bypass”, exista riscul instalarii de “dumping syndrome”: greata, cefalee, palpitatii care apar dupa masa, simptomatologie ce se instaleaza dupa trecerea rapida in intestin a alimentelor bogate in glucide si lipide.

O problema importanta este si cea estetica, cu privire la imaginea modificata a corpului. Uneori sunt necesare interventii de chirugie plastica, pentru inlaturarea excesului de piele ramas dupa scaderea in greutate.

Beneficiile chirurgiei obezitatii asupra echilibrarii diabetului sunt legate de:

Scaderea importanta in greutate si reducerea semnificativa a aportului alimentar.

Mecanisme metabolice prin care se amelioreaza secretia insulinei de  pancreas, cat si sensibilitatea la insulina. Astfel, diabetul devine mai bine controlat de la primele zile de dupa operatie si poate determina diminuarea sau oprirea tratamentelor medicale ale pacientului.

In primele saptamani dupa operatie, se fac controale ale glicemiei des (de 2-6 ori pe zi). Medicul specialist va modifica tratamentul diabeticului.

Chirurgia obezitatii, sau chirurgia metabolica, reprezinta un tratament interesant pentru pacientii cu diabet zaharat de tip 2 care au un control dificil al glicemiilor si o obezitate importanta. Dupa operatie este important controlul glicemic si modificarea periodica a tratamentului diabetului.

Lavinia Vija, Medic specialist endocrinologie, doctor in stiinte medicale, Institut de Endocrinologie “C.I. Parhon”



 



Comentarii

Lasa-ne comentariul tau